Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD)

Planificarea mobilității urbane reprezintă o provocare complexă pentru orașele de astăzi, care au sarcina de a gestiona nevoi și cerințe la nivel local, de multe ori contradictorii, în scopul creșterii atractivității și locuibilității acestora, dar și în scopul atingerii obiectivelor Europene privind schimbările climatice și eficiența energetică.

După o perioadă de programare (2007-2013) în care România s-a focalizat prin intermediul Programelor Operaționale Regionale cu precădere pe investiții în infrastructură, de multe ori disparate sau cu impact punctual, Acordul de Parteneriat pentru 2014-2020 oferă noi oportunități și posibilitatea de a aborda provocările ce țin de mobilitate într-un mod integrat, prin noul concept al Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) ce pun un accent deosebit pe implicarea cetățenilor și a părților interesate, pe coordonarea politicilor sectoriale (transporturi, utilizarea terenurilor, mediu, economie, politică socială, sănătate, siguranță, energie ș.a.), a nivelurilor administrative și a autorităților învecinate. În esență, un PMUD reprezintă un document operațional care să faciliteze tranziția orașelor de la o abordare tradițională, cea a favorizării autoturismelor, la:

O abordare interdisciplinară, transversală, deschisă și transparentă, oepraționalizând o viziune pe termen lung ce pune accentul pe oameni și pe creșterea calității vieții urbane, pe dezvoltare endogenă, incluziune și echitate socială și pe o calitate ridicată a mediului, identificând și implementând soluțiile optime și viabile economic pentru a facilita dezvoltarea sustenabilă a orașelor.

Orașele din România au o nevoie stringentă de dezvoltare și optimizare a alternativelor față de transportul clasic cu automobilul personal. Pentru aceasta, Programul Operațional Regional 2014-2020 pune la dispoziție finanțare nerambursabilă prin două obiective specifice:

Axa Prioritară 3 „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon” – Obiectiv Specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, pentru orașe și municipii în afara municipiilor reședință de județ și pentru Municipiul București;

Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectiv Specific 4.1 – “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, pentru municipiile reședință de județ. 

În ambele cazuri, pentru a putea implementa proiecte din surse FESI (Fonduri Europene Structurale și de Investiții), este necesară în prealabil elaborarea unui Plan de Mobilitate Urbană Integrată – un instrument extrem de valoros, dacă este însă realizat cu problemele și oportunitățile locale specifice în minte!

Planul de Mobilitate Urbană Integrată nu trebuie să reprezinte doar o abordare tematică a aspectelor-cheie ce țin de transportul în comun, transportul nemotorizat, intermodalitate ș.a., sau o „listă de proiecte”, ci un cadru strategic umbrelă pe termen lung, care să faciliteze accederea la obiective transversale pentru dezvoltarea integrată a orașelor, municipiilor și zonelor metropolitane, să le ierarhizeze, să propună abordări specifice, criterii de evaluare pentru proiecte de mobilitate, să implice beneficiarii și nu în ultimul rând să inducă o acțiune de politică publică coordonată: Planurile de Mobilitate și Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană reprezintă pasul 0 în dezvoltarea pe termen lung (integrată, planificată, flexibilă și eficientă) a tuturor sectoarelor-cheie ale orașelor.

Sursa: Comisia Europeană, ELTIS.org  (SUMP awareness campaign)

URBASOFIA oferă expertiză de calibru internațional pentru realizarea PMUD ale orașelor și municipiilor. Documentațiile sunt realizate în conformitate cu Ghidul pentru pregătirea si implementarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă, publicat de Comisia Europeană în ianuarie 2014, cu ghidul JASPERS pentru autoritățile contractante din România privind pregătirea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă, cu particularizarea procedurii generale de pregătire la condițiile locale, dar și cu Ghidurile Solicitantului și toată documentația subsecventă de la nivelul național.

Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă elaborate de URBASOFIA au în vedere regândirea sistemului de transport astfel încât acesta:

  • Să fie accesibile și să răspundă nevoilor de bază ale tuturor utilizatorilor în ceea ce privește mobilitate: Un oraș accesibil și incluziv;
  • Să echilibreze și să satisfacă diversitatea cererii de servicii de mobilitate și transport provenite de la cetățeni, întreprinderi și industrie: Un oraș favorabil dezvoltării inteligente a economiei locale și creșterii endogene;
  • Să traseze o dezvoltare echilibrată și o mai bună integrare a diferitelor moduri de transport: Un oraș cu deplasări eficiente;
  • Să pună în balanță nevoia de viabilitate economică, echitate socială, sănătate și eficacitate a costurilor: Un oraș inteligent;
  • Să îmbunătățească siguranța și securitatea traficului, atractivitatea mediului urban, calitatea vieții și sănătatea publică: Un oraș sigur, prietenos și locuibil.

Ne puteți contacta pentru elaborarea sau actualizarea unui PMUD utilizând formularul de contact sau prin e-mail la adresa office@urbasofia.eu.