CENTRIC WORKSHOP “DEFINIREA PLANULUI DE EDUCAȚIE”

În data de 16 octombrie 2015 a avut loc, la sediul INCD URBAN-INCERC, un atelier de lucru având ca temă definirea planului de educație și formare a centrului de excelență în management teritorial și cadastru CENTRIC, eveniment organizat de URBAN-INCERC, împreună cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (coordonatorul proiectului CENTRIC) și S.C. URBASOFIA S.R.L. (subcontractant URBAN-INCERC in proiect).

IMG_0922

Evenimentul s-a bucurat de o reprezentare semnificativa atat din partea sectorului public, cat si a celui privat:

  • Universități si Centre de Cercetare: Facultatea de Geodezie (Universitatea Tehnică de Construcții București), Centrul de Analiză Integrată și Management Teritorial – Facultatea de Geografie (Universitatea București), Centrul de Excelență în Urbanism (Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București), INCD Delta Dunarii – Tulcea
  • Instituții publice centrale: Centrul Național de Cartografie, ANCSI – Punct Național de Contact Orizont 2020 (Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice)
  • Companii private: Integraph România, ESRI România, TeamNet, GEA Strategy & Consulting
  • Asociații profesionale: Uniunea Geodezilor din România

Întâlnirea a fost un bun prilej atât pentru a prezenta proiectul CENTRIC actorilor principali ce activează în domeniul cadastrului și managementului teritorial, cât și de a pune bazele unei colaborări cu acești actori în definirea unui plan educațional și de formare profesională pentru viitorul centru. În acest sens, participanții și-au declarat disponibilitatea de a participa la viitoare întâlniri, mai focalizate, pe subiecte ce țin de educație și formare, precum și de a oferi organizatorilor informații necesare cu privire la oferta lor educațională, în concordanță cu nevoile identificate pentru viitorul centru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.