Prin proiectul ATRACTIVE DANUBE, ne continuăm activitatea de identificare, în cadrul unui grup multipartit, a celor mai relevanți indicatori la nivel regional, județean și local, care pot fi utilizați pentru a analiza și monitoriza atractivitatea teritorială în contextul EUSDR.
Al doilea atelier național “Dunărea Atractivă” a fost organizat de URBASOFIA în data de 18 octombrie 2017, la Brașov, cu sprijinul Agenției Metropolitane Brașov, Primăria Brașov și Asociația CLUSTERO. Întâlnirea a făcut parte dintr-o suită de trei ateliere în cadrul proiectului ATRACTIVE DANUBE, care vizează identificarea în comun a seturilor de indicatori specifici naționali, care să fie integrați într-o platformă web, accesibilă pentru oricine este interesat, denumită astfel Platforma Națională de Monitorizare a Atractivității Teritoriale (N-TAMP). Prima întâlnire de lucru a avut loc în data de 29 iunie 2017 la București și a fost organizată la Registrul Urbaniștilor din România, cu scopul de a dialoga cu profesioniști, instituții și nivelul administrativ central. În urma acestei discuții, întâlnirea din data de 18 octombrie a fost organizată pentru a aduce discuția mai aproape de problemele, soluțiile și specificul local, dar și trăsăturile regionale specifice din România.
Întâlnirea de cinci ore a fost una productivă – au fost analizate multe nevoi locale importante și trăsături teritoriale specifice la nivel regional și național, iar participanții au identificat și clasat pe baza importanței, un prim set de categorii de indicatori de atractivitate teritorială. Acești indicatori vor completa cei 22 de indicatori generali ATTRACT-SEE dezvoltați anterior, pe care se bazează proiectul ATRACTIVE DANUBE. Mai multe informații despre atelier și minutele complete sunt disponibile AICI.
În februarie 2018, vom organiza al treilea atelier național și de asemenea vom prezenta platforma N-TAMP pentru prima dată utilizatorilor și părților interesate.
Dacă doriți să participați la această inițiativă, să participați la cel de-al treilea atelier sau grupul de lucru privind Indicatorii Naționali de Atractivitate, vă rugăm să ne contactați!